E la moda!!! Mădălin Voicu divorteaza pentru fi impreuna cu amanta
Afla ce se intampla in Romania si in lume acccesand paginile noastre de stiri. Foloseste linkurile de mai jos pentru a vedea ce spune presa din Romania despre aceste evenimente.
Stiri
Categoria: VIP, adaugat la data: 20-Iunie-2009, de Redactia Showbiz & Celebrity
Tags: mădălin voicu, amanta, divort, vip romania
Iar motivul este acelaşi. Ca şi Adrian, Mădălin iubeşte o altă femeie. Este vorba despre o pictoriţă pe nume Carmen, care în urmă cu mai puţin de două luni i-a dăruit un băieţel. Asta în condiţiile în care artistul avea deja doi copii cu soţia Adriana, cu care este însurat de mai bine de două decenii.
Se pare însă că, după şapte ani în care s-a iubit pe la colţuri cu amanta artistă, Mădălin vrea să îşi facă ordine odată pentru totdeauna pe plan sentimantal. „În momentul acesta, când vrei să divorţezi, procesul durează 18 minute cu acordul ambelor părţi. Sunt sigur că voi divorţa, dar nu ştim când, pentru că nu are rost să o ţin legată sau să mă ţină legat. Nu am stabilit data divorţului, dar voi face, cu siguranţă, acest pas. Acum, am alte treburi mult mai importante, cum ar fi botezul lui Ştefan, fiul meu şi al lui Carmen", spune muzicianul, citat de Click, precizând totodată că soţia Adriana are şi ea un iubit, în persoana unui bărbat mult mai tânăr decât ea.
Iar cazul artistului de 57 de ani nu este unic. La noi, în timp ce Adrian Enache a intentat deja divorţ, iubitul Andreei Mantea, Andrei Ţârdea, este deja un om liber. Exemple sunt şi peste hotare. Unul recent - Morgan Freeman. La nu mai puţin de 72 de primăveri, celebrul actor american divorţează de Myrna Colley-Lee, după un sfert de veac de mariaj. Motivul?! I s-au aprins câlcâiele după E-Dena Hines, o tânără de doar 27 de ani, nimeni alta decât nepoata primei sale soţii, Jeanette Adair Bradshaw. Aşadar, să ne mai mire oare ce se întâmplă în showbizul nostru?!
Gandim liber si ne place sa credem ca cei care vor sa comenteze pe site-ul nostru chiar au ceva de spus.
Din aceasta cauza nu exista nici un fel de moderare a acestor comentarii, iar ele se vor regasi pe site asa cum ele au fost scrise de catre autor.
A se intelege, ca nu este permisa folosirea niciunui tag html, javascript sau php, iar in cazul existentei lor acestea vor fi suprimate automat de catre site.
In cazul in care nu doriti sa va asociati numele cu comentariul respectiv puteti sa nu completati campul nume, acesta fiind inlocuit automat cu Anonymous
In speranta unor comentarii cat mai pertinente, echipa Showbiz-Celebrity.