Sara Nuru, viitoarea Naomi Campbell a modei internationale

Stiri

Fotomodele

Sara Nuru, viitoarea Naomi Campbell a modei internationale

Categoria: Fotomodele, adaugat la data: 29-Mai-2009, de Redactia Showbiz & Celebrity

 

Se pare că locul lăsat de Naomi Campbell pe catwalk nu va rămâne mult timp liber. O altă frumoasă de culoare bate la porţile consacrării internaţionale, deşi nu are decât 19 ani. Numele ei este Sara Nuru, a reuşit să se impună în concursul „Germany's Next Topmodel" şi se bucură de sprijinul unuia dintre numele sonore ale modelingului mondial, Heidi Klum.

Tags: sara nuru, naomi campbell, fotomodel, fashion

Soţia lui Seal a fost de-a dreptul impresionată de tânăra născută din părinţi etiopieni, stabiliţi la Munchen: „Am văzut o strălucire aparte în ochii Sarei. Are un corp superb, caracter puternic şi prezenţă - în plus, este atât de frumoasă!". Dar greul pentru bavareza de culoare abia acum începe. Este drept, ea este susţinută de Heidi Klum GmbH, dar cât de mult înseamnă firma celebrului topmodel care va împlini pe 1 iunie 36 de ani? Experţii sunt de părere că agenţia nu este suficient de puternică pentru a o lansa pe Sara, în primul rând pentru că nu este înscrisă în asociaţia internaţională care grupează firmele de casting şi modeling.

Nu este singura problemă. Reprezentantul unei agenţii de publicitate din Hamburg consideră că marile mărci îşi caută propriile figuri. Cât despre castinguri anunţate, ele sunt doar obstacole. Mai mult, tânăra mai are un handicap important: „În Germania, piaţa modelelor de culoare nu este, încă, prea mare. Poate că am avut trei cereri din partea clienţilor pentru manechine cu pielea mai închisă", mărturiseşte Yannis Nikolaou, conducătorul „Place Model". Deşi el vorbeşte din propria experienţă, opinia nu îi este împărtăşită de toată lumea. Mulţi consideră că Sara poate profita de valul Barack Obama, care a făcut ca femeile de culoare să fie în acest moment la modă.

În toată nebunia care a urmat concursului recent încheiat, cea mai lucidă, poate, a rămas chiar câştigătoarea. „Voi începe cu paşi mici - în primul rând, eu nu sunt Heidi Klum. Nu este cazul să am imediat întreaga lume la picioare. Voi încerca întâi în Germania, apoi, dacă startul va fi bun, voi cuceri alte ţări pas cu pas. Voi încerca să rămân eu însămi", a declarat frumoasa de ciocolată.

Cert este că şansa îi surâde. Chiar dacă agenţia lui Heidi Klum nu este înscrisă în asociaţia internaţională, modelul este prea cunoscut în lume ca să nu deschidă uşi. Deocamdată, Sara Nuru s-a ales cu laude de la celebrul creator de modă Robero Cavalli şi, la începutul lunii iunie, va participa la o şedinţă foto, la Milano. Drumul pare să-i fie deschis. De acum, mai depinde şi de norocul pe care îl are. În rest, piedicile pot fi depăşite. A demonstrat-o cel mai bine Naomi Campbell.

 

 

Adauga un comentariu la Sara Nuru, viitoarea Naomi Campbell a modei internationale

Gandim liber si ne place sa credem ca cei care vor sa comenteze pe site-ul nostru chiar au ceva de spus.
Din aceasta cauza nu exista nici un fel de moderare a acestor comentarii, iar ele se vor regasi pe site asa cum ele au fost scrise de catre autor.
A se intelege, ca nu este permisa folosirea niciunui tag html, javascript sau php, iar in cazul existentei lor acestea vor fi suprimate automat de catre site.
In cazul in care nu doriti sa va asociati numele cu comentariul respectiv puteti sa nu completati campul nume, acesta fiind inlocuit automat cu Anonymous

In speranta unor comentarii cat mai pertinente, echipa Showbiz-Celebrity.