Hugh Hefner: Cea mai bună soluţie la o dragoste pierdută e una nouă

Stiri

Fotomodele

Hugh Hefner: Cea mai bună soluţie la o dragoste pierdută e una nouă

Categoria: Fotomodele, adaugat la data: 29-Ianuarie-2009, de Redactia Showbiz & Celebrity

 

Sfârşitul unei relaţii nu trebuie să ne deprime, fiindcă întotdeauna vom întâlni pe altcineva. Aşa crede şi Hugh Hefner, ale cărui iubite, Holly Madison, Kendra Wilkinson şi Bridget Marquardt, au plecat din conacul Playboy.

Tags: hugh hefner, playboy, holly madison, kendra wilkinson, bridget marquardt

Hefner a mărturist că remediul la ruperea unei idile este reprezentat de o altă jumătate. Ce-i drept, el nu şi-a găsit una, ci trei iubite, pe gemenele Kristina şi Karissa Shannon şi pe Crystal Harris. „Cea mai bună soluţie la o dragoste pierdută este una nouă", a declarat Hugh.

„Tăticul" Playboy a auzit un zvon că gemenele vor să fie cu el şi le-a trimis o scrisoare personală. Ei au luat legătura şi, la scurt timp după aceea, Kristina şi Karissa s-au mutat în conac.

Hugh şi-a cunoscut a treia prietenă, pe Harris, la o petrecere de Halloween, iar la o lună după, ea a început să locuiască în „Palatul sexului".

Hefner a recunoscut însă că mai e loc şi pentru alte iubite. „Nu avem pe cineva în mod special, dar e întotdeauna posibil. Odată am avut şapte prietene", s-a confesat Hugh.

Pe de altă parte, creatorul Playboy a susţinut că este încă apropiat de fostele jumătăţi, chiar şi de Wilkinson, care a dezvăluit presei detalii din viaţa ei cu Hefner (Kendra şi-a cerut ulterior scuze că l-a rănit pe Hugh). „Prietenii mei păreau să fie mai supăraţi decât mine în acea privinţă", a declarat „tăticul" Playboy.

Hefner a spus şi că ar fi putut să se însoare cu Madison, care acum e logodită cu iluzionistul Criss Angel. „Ea a avut o şansă bună fiindcă eu cred că ar fi fost o soţie bună şi va fi o nevastă bună pentru Criss sau pentru cel cu care rămâne", a dezvăluit Hugh.

Poate Hefner va face pasul cel mare cu una dintre cele trei noi iubite, deşi a declarat că nu vrea să se însoare pentru a treia oară. Poate se răzgândeşte însă.

Sursa: VDTOnline

 

Adauga un comentariu la Hugh Hefner: Cea mai bună soluţie la o dragoste pierdută e una nouă

Gandim liber si ne place sa credem ca cei care vor sa comenteze pe site-ul nostru chiar au ceva de spus.
Din aceasta cauza nu exista nici un fel de moderare a acestor comentarii, iar ele se vor regasi pe site asa cum ele au fost scrise de catre autor.
A se intelege, ca nu este permisa folosirea niciunui tag html, javascript sau php, iar in cazul existentei lor acestea vor fi suprimate automat de catre site.
In cazul in care nu doriti sa va asociati numele cu comentariul respectiv puteti sa nu completati campul nume, acesta fiind inlocuit automat cu Anonymous

In speranta unor comentarii cat mai pertinente, echipa Showbiz-Celebrity.