Zac Efron: Fetele devin isterice în preajma mea şi îmi rup hainele
Afla ce se intampla in Romania si in lume acccesand paginile noastre de stiri. Foloseste linkurile de mai jos pentru a vedea ce spune presa din Romania despre aceste evenimente.
Stiri
Categoria: TV Series -Seriale, adaugat la data: 29-Martie-2009, de Redactia Showbiz & Celebrity
Devenit cunoscut datorită rolului lui din serialul „High School Musical", starul a început să se bucure de avantajele pe care i le-a oferit viaţa de la Hollywood, contracte, ieşiri în localuri de lux. Însă, cum există şi reversul medaliei, Zac, în vârstă de 21 de ani, a aflat în scurt timp şi care sunt dezavantajele.
„Trebuie să mă strecor şi să mă ascund când mă duc la supermarket. Este ridicol", a declarat actorul. Însă cel mai mult îl supără pe star când fetele devin isterice, plâng, ţipă şi îi rup hainele, în încercarea de a păstra o mică amintire de la el. „Am fost la o premieră şi era o mulţime uriaşă care îşi pierduse controlul. O barieră a fost ruptă şi fanii s-au grăbit să pună mâna pe mine. Eram împins în toate direcţiile. Bodyguarzii au reuşit să îi oprească la timp şi nimeni nu a fost rănit, dar mai târziu, când am ajuns acasă şi mi-am scos cămaşa am găsit o unghie înţepenită în spatele meu", a completat vedeta.
Cu toate acestea, Zac îşi aminteşte că în liceu nu era un zdrobitor de inimi, ci un „tâmpit". Ei, până la urmă, cu siguranţă actorul se va obişnui şi cu isteria generală pe care o provoacă. Nu de alta, dar şi celebritatea este ca tinereţea: vine şi pleacă. Aşa că e bine să profite de momentul lui de glorie.
Sursa: VDTOnline
Gandim liber si ne place sa credem ca cei care vor sa comenteze pe site-ul nostru chiar au ceva de spus.
Din aceasta cauza nu exista nici un fel de moderare a acestor comentarii, iar ele se vor regasi pe site asa cum ele au fost scrise de catre autor.
A se intelege, ca nu este permisa folosirea niciunui tag html, javascript sau php, iar in cazul existentei lor acestea vor fi suprimate automat de catre site.
In cazul in care nu doriti sa va asociati numele cu comentariul respectiv puteti sa nu completati campul nume, acesta fiind inlocuit automat cu Anonymous
In speranta unor comentarii cat mai pertinente, echipa Showbiz-Celebrity.
alexandra cojan, a scris la data: 2010-02-03 21:00:49, urmatorele
esti un dragut zac
catalina, a scris la data: 2010-01-02 18:54:16, urmatorele
imi place mult de zac efron si de vanessa
raluca, a scris la data: 2009-10-01 15:52:18, urmatorele
te iubesc?
madi., a scris la data: 2010-03-06 15:49:36, urmatorele